Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, joi seara, că în acest an Lumina Sfântă de la Ierusalim nu va ajunge la Suceava și că în aceste condiții nu se va putea împărți lumina în Noaptea de Înviere pentru că se încalcă ordonanțele militare.
Primarul a transmis că în urma discuțiilor avute cu membri din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, având în vedere că nu se mai aduce Lumina Sfântă la Suceava, această zonă nu se mai încadrează în capitolul 3 din Acordul MAI-Patriarhia Română.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Damaschin, anunța marți la Subiectul Zilei de la News Bucovina că doar dacă va fi aprobată cursa aeriană Suceava-București și retur se va putea aduce și în acest an Lumina Sfântă de la Ierusalim.
În condițiile în care Lumina Sfântă nu va ajunge la Suceava, primarul Ion Lungu a arătat că nu se poate împărți Lumina Învierii la ora 24:00 pentru că se încalcă acordul.
Ion Lungu a menționat însă că dimineața, la finalul slujbei, se poate împărți anafură de voluntari și personalul clerical conform art.2 din Acordul MAI-Patriarhie care prevede că se „distribuire anafura în prima zi de Paști, la solicitarea credincioșilor”.
Primarul a mai arătat că a văzut opiniile unor ierarhi privind lumina de Paști și că aceștia au arătat că credincioșii la ora 24:00 noapte pot sa aprindă lumina de la candela de acasă.
„Vă rog să respectăm Acordul și Ordonanțele Militare. Municipiul Suceava este cea mai afectată localitate din România, cu peste 1.300 de persoane confirmate pozitiv. Să facem tot posibilul să limităm răspândirea virusului”, a transmis Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de