Intră acum și în grupul de
Comandantul medical al Sucevei, gen.(r) Ionel Paul Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat, joi seara, la Antena 3, că dr. Mirca Macovei nu va reveni în funcția de director medical și că această decizie a fost luată de mult.
„M-am ocupat de acest subiect de mai mult timp. Am ținut legătura cu domnul doctor Macovei care nu este chiar așa cum a fost prezentat de unii sau alții, sau ceea ce se afirmă trebuie dovedit, așa e normal. Dânsul va reveni mâine la serviciu și va reacționa adecvat. S-a pronunțat de mult că nu-și dorește să continue și, în consecință, va trebui ca echipa medicală să-și aleagă liderii”, a spus Oprea.
El a menționat că aceasta este situația și crede că s-a acordat prea mare atenție.
„Totuși, este un coleg care în ultimă instanță urmează să fie anchetat de organele abilitate și atunci vom afla adevărul. Nu trebuie să investit atâta energie în acest subiect. Sunt altele mai importante. S-a rezolvat foarte rapid într-o discuție. Este un om cu mult bun-simț, la fel ca și alte persoane care au făcut parte din Comitetul Director și care au înțeles să se retragă”, a spus Oprea.
El a mai spus că până se va vedea ce s-a întâmplat cu vechea echipă managerială va trebui o conducere care să unească și să asigure performanță la SJU Suceava.
Premierul Ludovic Orban a cerut, joi, în deschiderea şedinţei de Guvern, ministrului Sănătăţii să-l demită din funcţie pe directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Mircea Macovei, care a revenit la muncă după ce a fost infectat cu noul coronavirus.
„Vă transmit foarte clar: nu pot să accept să revină în poziţia de director medical la Suceava doctorul Macovei. Aveți în baza decretului privind instituirea stării de urgenţă, aveţi competenţă de a lua decizii în privinţa managementului oricărui spital. Ca atare, vă spun limpede: nu se poate întoarce domnul Macovei în poziţia respectivă”, a afirmat Orban.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu prezent la ședința de guvern a spus că va transmite cererea ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.
Intră acum și în grupul de