Intră acum și în grupul de
Forțele de ordine continuă verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, verificarea locațiilor de carantinare și a societăților comerciale și pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență, informează Prefectura Suceava.
Astfel, în ultimele 24 de ore, forțele de ordine au executat 66 de misiuni specifice. Concret, au fost verificate 766 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și a fost aplicată o amendă pentru nerespectarea măsurilor de izolare.
Tot în perioada menționată au fost depistate 102 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, pentru care au fost constatate și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale în valoare totală de 134.500 lei.
Pe lângă asta, în ultimele 24 de ore, personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat zece fapte de natură contravențională (dintre care șapte pentru nerespectarea restricțiilor de circulație).
Valoare totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 13.450 lei. Totodată, au fost constatate două de infracțiuni în context din care ambele de fals în declarații fiind cercetate două persoane.
Pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pe raza județului Suceava au acționat 517 cadre M.A.I. din care 400 polițiști, 105 jandarmi și 4 polițiști de frontieră, precum și 96 polițiști locali și 19 militari MApN. Dispozitivul pentru menținerea ordinii și siguranței a fost organizat în 261 de patrule.
Intră acum și în grupul de