Intră acum și în grupul de
Consilierul local sucevean Ovidiu Milici a explicat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că Suceava a ajuns țapul ispășitor al nepriceperii și indolenței structurilor centrale care în loc să se ocupe de protocoale și strategii pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus erau preocupați de alegeri anticipate, iar măsurile de protecție în spitale au fost impuse abia după o lună pentru că nu existau materiale de protecție.
„Nu poți să stai impasibil și să vezi cum Suceava, pentru incompetența celor de la București care au greșit din start abordarea acestei pandemii, să fie luată drept țap ispășitor pentru toate relele care se întâmplă în această țară”, a spus Ovidiu Milici.
El a arătat că efectele acestei incompetențe guvernamentale se văd și se vor vedea și mai mult în județul Suceava.
„Pericolul care ne paște pentru următorii ani și nu puțini ani este să ne dezlipim eticheta de radioactivi, de leproși. Dacă nu vom încerca să contracarăm acest lucru, eticheta care ne-a fost lipită cu bună știință de domnii de la București cu ajutorul a parte din televiziunile centrale prezentând într-o manieră apocaliptică și tendențioasă a ceea ce se întâmplă la Suceava ne va fi foarte greu”, a spus consilierul local sucevean ALDE.
El a exemplificat cu situația producătorilor de preparatele din carne, lactate, brânzeturi, panificație, ale mai multor producători din Asociația Produs în Bucovina care nu se vor mai vinde din cauza celor de la București.
„Adevărații vinovați sunt la București. Sigur, mai sunt și vinovății locale pentru decizii luate în condiții de presiune, de stres. Factorul principal vinovat pentru lucrurile care s-au întâmplat la Suceava eu le văd în lipsa de decizie, lipsa de reacție, lipsa unei strategii din partea Ministerului Sănătății”, a spus Milici care a adăugat că cercetătorii americani au demonstrat că virusul exista încă din ianuarie.
„La nivel național a fost din start o abordare greșită. Lipsa protocoalelor, lipsa strategiilor, iar Suceava, din nefericire, a fost prima dintr-un joc de domino. Totul s-a concentrat pe acel vârf politic și el trebuia exploatat prin alegeri anticipate pentru a oferi o legitimitate și mai mare acestui guvern minoritar. Toate eforturile au fost atunci concentrate pe alegeri anticipate”, a spus Milici.
El a adăugat că în timp ce toată lumea se pregătea de pandemie la noi se dădeau guverne jos și se puneau la loc în baza unor calcule politicianiste.
„Motivul care a declanșat epidemia în Spitalul Județean Suceava și ulterior în toate spitalele din țară este elaborarea greșită din start a protocolului național de management și tratare a bolii. Reluați lista cu primii decedați de Covid și veți vedea că mare parte din ei nu corespundeau definiției de caz.Acesta este motivul gol-goluț pentru care dezastrul a luat amploare în spitale”, a adăugat Milici.
El a precizat că a discutat cu un medic care i-a spus că au fost condiționați medicii infecționiști și urgentiști să facă numai cum au cerut cei din Ministerul Sănătății care „au centralizat actul medical până l-au sugrumat”
„Puteau să ordone încă de la începutul lunii martie ridicarea nivelului de siguranță epidemiologică în toate spitalele românești și purtarea echipamentului special în astfel de situații. N-au făcut-o pentru că nu aveau echipamente și se ocupau de alegeri anticipate. Ba, mai mult, încă de la începutul lunii martie, când se adresau zeci de pacienți la UPU Suceava trebuia să fie o definiție de caz care să sune așa: orice pacient cu patologie va fi tratat ca și pacient Covid până la infirmarea prin testarea inoculării virale.Lucrul acesta l-au făcut abia peste o lună”, a mai declarat Milici.
El a spus că acum guvernanții caută țapi ispășitori printre medici, directori de spitale și în alte locuri.
„Nu-i veți auzi niciodată că au greșit sau că au ratat startul. Au preferat un țap ispășitor, iar din nefericire pentru noi acel țap ispășitor este Suceava”, a conchis Milici.
Intră acum și în grupul de