Administrator de firmă, cu dosar penal pentru o filă CEC fără acoperire


Intră acum și în grupul de

La propunerea I.P.J. Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale privindu-l pe M. Ioan, în vârstă de 47 din, comuna Bosanci pentru comiterea infracţiunii de emitere a unei file CEC cu dată falsă şi fără a avea la tras disponibil suficient în cont.

Potrivit IPJ Suceava, în sarcina administratorului s-a reţinut faptul că în data de 23.04.2009, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din localitate, a emis o filă CEC pe care a fost consemnată drept dată a emiterii 26.04.2009, în valoare de 8.000 lei.

În data de 28.04.2009, fila CEC a fost refuzată la plată de către bancă cu justificarea „lipsă parţială de disponibil în cont”, suma refuzată la prezentarea la plată fiind de 6.049,38 lei.

Administratorul s-a ales cu dosar penal.


Intră acum și în grupul de