Soldurile şi promoţiile din magazinele sucevene generează confuzii printre consumatori


Intră acum și în grupul de

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a efectuat o serie de acţiuni de control în magazinele sucevene, în cadrul vânzărilor de soldare şi promoţionale. Comisarul superior al CJPC Suceava, Elena Oanea, precizează că, deşi astfel de acţiuni de control s-au efectuat şi în cadrul unei tematici similare din trimestrul I 2009, precum şi în cadrul verificărilor operative ale CJPC Suceava, unii dintre operatorii economici continuă să încalce normele legale vizând această problemă.

Elena Oanea declară că au fost controlate un număr de 22 de societăţi comerciale care practicau vânzări promoţionale, la toate constatându-se abateri.

Una dintre principalele obligaţii nerespectate de operatorii economici, menţionată de comisarul superior sucevean, se referă la lipsa de informare a consumatorilor asupra datei de debut şi duratei perioadei promoţiei. „Această obligaţie are în vedere eliminarea oricărei confuzii, astfel încât cumpărătorul să ştie cu exactitate care este perioada de timp în care poate achiziţiona produse cu preţ redus, să-şi poată planifica bugetul propriu şi să nu facă loc unor eventuale practici incorecte ale vânzătorului. Aceste abateri s-au constatat la SC EUROTEHNIC SRL Rădăuţi – punctul de lucru Suceava şi SC JANICE SRL Suceava.

O altă neregulă este nerespectarea obligaţiei de a preciza cu exactitate care sunt produsele ce fac obiectul promoţiei. „Aceasta deoarece, în cele mai multe cazuri, nu la toate produsele expuse spre comercializare se practică reduceri de preţuri sau se oferă alte facilităţi în funcţie de valoarea produselor cumpărate”. Această abatere s-a constatat la punctele de lucru din Suceava ale SC INTERNATIONAL CONNECTION SRL Iaşi şi SC BELMONDO SRL Satu Mare.

Neprecizarea preţului vechi şi a preţului nou, conform ofertei promoţionale, este o altă abatere constatată de comisari şi care este practicată frecvent. „Această situaţie s-a depistat la punctele de lucru din Suceava ale SC CRIAMAGNUM SRL Bucureşti, SC CLAUNISINO SRL Ilfov, SC LEONARDO SRL Oradea, SC KENVELO ROMANIA SRL Bucureşti, SC SEDCOMLIBRIS SRL Suceava şi SC DOREXIM SRL Rădăuţi”.

„Neprecizarea că vânzarea promoţională se face în limita stocului disponibil, înscrierea preţului cu caractere foarte mici sau şterse, greu lizibile pentru consumator sunt alte abateri constate cu prilejul acestor controale”, spune Elena Oanea, adăugând că, în urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 17 măsuri de oprire temporară, dintre care 16 opriri temporare de la comercializare a produselor în valoare de 72.393 lei şi o oprire temporară a prestării serviciului.
Totodată, au fost aplicate un număr de 22 sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 avertismente şi 14 amenzi, în valoare totală de 45.000 lei.


Intră acum și în grupul de