Intră acum și în grupul de
Toţi contribuabilii care au fost trecut astăzi pe la Direcţia de Finanţe Suceava au avut surpriza să afle că o parte din angajaţii Direcţiei sunt în grevă. E adevărat că una de tip japonez şi nu toţi angajaţii ci doar aproximativ 35 % dintre ei.
Adică cei care s-au rupt din sindicatul mare al angajaţilor din domeniul finanţelor şi au creat o formaţie proprie care acum încearcă să se afirme prin toate metodele poate, poate mai prinde ceva membri.
Tocmai de aceea protestul nu a avut nici o valoare iar liderul „grupului” de protestatatri nici măcar nu a încercat mediatizarea alierii mişcării protestatare de la nivel naţional. Totuşi marţi, pe uşa de acces a instituţiei trona un anunţ prin care toată lumea era înştiiţată că în semn de solidaritate faţă de colegii protestatari din capitală, o parte din angajaţii Direcţiei de Finanţe Suceava se află în grevă japoneză. Bravo lor!
Intră acum și în grupul de