Dr. Valeriu Gavrilovici: Lucrurile s-au așezat pe un trend descendent consolidat. Înclin să spun că ne calificăm pentru ridicarea carantinei în municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Directorul medical al Spitalului Județean Suceava, medicul chirurg Valeriu Gavrilovici, a declarat, joi, în conferință de presă, că înclină să spună că se poate ridica măsura prin care a fost instituită carantina în municipiul Suceava și zona limitrofă.

El a arătat că medicii din SJU Suceava sunt pregătiți și pentru scenarii optimiste și pentru scenarii pesimiste.

„Misiunea noastră este să ne îndeplinim misiunea în spital. Ridicarea carantinei, dacă vreți o părere proprie, este o chestiune favorabilă din punct de vedere psihologic atât pentru populația Sucevei cât și pentru cei care luptă în linia întâi”, a declarat Gavrilovici.

Spitalul Județean Suceava – conferința de presa in fata intrării principale

Gepostet von NewsBucovina.ro am Donnerstag, 7. Mai 2020

El a menționat că medicii spitalului nu pot să decidă o asemenea măsură, dar că sunt pregătiți cu datele epidemiologice pe masă.

„Sunt cifre, procente care vorbesc de la sine. Lucrurile s-au așezat pe un trend descendent consolidat și dacă se va ține seama de lucrul acesta și de alte date epidemiologice care nu sunt în posesia noastră ci a DSP înclin să spun că ne calificăm pentru ridicarea carantinei în municipiul Suceava”, a conchis dr. Valeriu Gavrilovici.


Intră acum și în grupul de