Intră acum și în grupul de
Una dintre principalele provocări pe care actuala criză le-a generat în sistemul de învățământ superior din România este cea legată de organizarea sesiunii de examene și finalizarea studiilor. În acest moment, nu există prevederi legale care să stabilească modalitățile de desfășurare a activității în perioada de după ridicarea stării de urgență și eliminarea restricțiilor impuse de criza sanitară, decizia fiind lăsată la latitudinea universităților, în baza autonomiei universitare. Potrivit legislației în vigoare, Rectorul este singurul reprezentant al universității care este obligat să își asume răspunderea publică cu privire la deciziile luate în baza autonomiei universitare. Pornind de la aceste premise, conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a elaborat o serie de măsuri cu privire la finalizarea anului universitar 2019 – 2020, care au fost adoptate de Senatul USV în ședința de astăzi, 7 mai.
Sintetizând aspectele cele mai importante, menționăm, în primul rând, faptul că structura anului universitar nu a fost modificată. Singurele schimbări intervenite vizează doar numărul de zile de concediu pentru cadrele didactice, care au fost reduse la minimum legal și stabilirea datei de începere a anului universitar 2020-2021 pe 5 octombrie 2020. Activitățile didactice și sesiunile de examene se vor desfășura conform programării în vigoare, hotărârea creând cadrul legal ca facultățile să poată face unele modificări cu privire la desfășurarea activităților, cu condiția ca acestea să fie încheiate până la data prevăzută pentru înscrierea la examenul de finalizare a studiilor, în cazul anului terminal, și până la 31.07.2020, pentru ceilalți ani de studiu.
În săptămânile care urmează, la USV, toate activitățile didactice, inclusiv laboratoarele, se vor desfășura doar on-line. În cazul laboratoarelor se vor folosi metode alternative de predare, precum: prezentări video ale lucrărilor de laborator, simulări, proiecte, teme de cercetare etc. Practica de specialitate se va putea desfășura oricând, până pe data de 18 septembrie, dată la care trebuie încheiate situațiile școlare.
Pentru a veni în sprijinul activităților on-line, dar și pentru creșterea calității actului de predare, conducerea USV va lua în continuare unele măsuri, după cum urmează:
– Studenții aflați în dificultate vor fi ajutați să identifice locații de unde să poată susține activitățile on-line, inclusiv examenele;
– La începutul lunii septembrie, a fost prevăzută o perioadă în care studenții vor putea avea acces în laboratoare. La solicitarea acestora, transmisă prin email cadrului didactic, studenții vor putea participa la lucrările de laborator care necesită studiul în spațiile din campus, pentru îmbunătățirea cunoștințelor dobândite, fără a exista obligații didactice și fără a influența notele primite la disciplinele respective. Tot în luna septembrie, studenții vor putea susține măriri de notă la examenele aferente semestrului al II-lea;
– Promovarea în an superior se va putea face dacă studentul îndeplinește cel puțin 50% din numărul minim de credite prevăzut în Regulamentul cadru privind activitatea profesională a studenților;
– Cele două prezentări la examen, care sunt gratuite, pentru studenții bugetați, sau incluse în taxă, pentru studenții cu taxă, nu mai sunt legate de sesiunea de examen și sesiunea de restanțe. Astfel, studenții se pot prezenta și în luna septembrie, gratuit, dacă nu au avut posibilitatea tehnică să se prezinte în sesiunea de vară;
– A fost demarată o procedură de achiziții care să asigure tablete (diagonala 10″, RAM = 16GB, cameră video și posibilitate atașare SIM) cel puțin pentru studenții care au bursă socială sau care sunt eligibili pentru bursă socială, dar nu au primit-o din cauza limitării numărului de burse. În condițiile în care stocurile în țara noastră sunt aproape epuizate, Universitatea speră să recepționeze aceste tablete în luna iunie;
– Cadrele didactice vor primi, la începutul lunii iunie, hard-discuri externe cu capacitatea de 3TB, pentru susținerea activității didactice și pentru stocarea informațiilor video legate de examene, așa cum prevede Legea educației actualizată;
– De asemenea, săptămâna viitoare va fi semnat un contract pentru livrarea a 340 de laptopuri și 260 de unități PC, destinate cadrelor didactice și unor laboratoare din USV.
Studenții care doresc să-și ridice lucrurile din campus (container) pot să transmită o solicitare în acest sens la adresa [email protected]. După analizarea situației, studentului îi va fi eliberată o adeverință, valabilă 1-2 zile, care îi va permite să intre și să iasă din orașul Suceava, chiar și în perioada de carantină. Recomandarea este ca aceste solicitări, dacă nu reprezintă o urgență deosebită, să fie transmise începând cu data de 15.05.2020.
În toată această perioadă, Universitatea s-a aprovizionat și continuă să se aprovizioneze cu tot ceea ce este necesar în vederea reluării activității în campus, atunci când acest lucru va fi posibil: lenjerii în cămine, materiale de igienă și de dezinfecție, termometre fără contact, dozatoare la intrări și lichide dezinfectante pentru acestea, măști și mănuși de unică folosință. De asemenea, cabinetul medical va fi dotat corespunzător. Căminele vor intra în a doua procedură de dezinfecție (prima a fost efectuată imediat după plecarea studenților) și se vor efectua reparații curente în acest interval în care studenții nu vor fi cazați.
Comunitatea academică suceveană va depune toate eforturile necesare pentru a depăși cu bine această perioadă de criză, în speranța revenirii la activitățile universitare obișnuite într-un timp cât mai scurt și în condiții de maximă siguranță.
Intră acum și în grupul de