Intră acum și în grupul de
Directorul AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că persoanele care nu și-au primit indemnizațiile de șomaj tehnic aferente lunii martie să ia legătura cu AJOFM Suceava pentru că instituția a făcut toate plățile către angajatori care la rândul lor trebuie să facă plățile.
Ea a arătat că deja instituția face plățile pentru șomajul tehnic aferent lunii aprilie și că au fost înregistrate până acum 3000 de cereri ale unor agenți economici și că s-au făcut plățile integral pentru cererile depuse în perioada 1-3 mai și parțial pentru cele din data de 4 mai în condițiile în care termenul este de 15 zile de la înregistrarea cererii.
Adomnicăi a precizat că s-au făcut plăți pentru circa 600 de angajatori cu peste 5000 de persoane pentru indemnizațiile de șomaj tehnic aferent lunii aprilie.
Mai mult, ea a arătat că se încep și decontările pentru părinții care au rămas acasă cu copiii, fiind vorba de 139 de persoane.
Ea a menționat că o problemă întâmpinată este cea privind documentele depuse de angajatori care nu întodeauna sunt conforme cu cerințele și că, punctual, s-a luat legătura cu fiecare în parte pentru soluționarea problemelor.
Mirela Adomnicăi și-a făcut public numărul de telefon pentru a fi contactată de persoanele care întâmpină probleme: 0756.317.751.
„Noi am virat în luna aprilie indemnizația aferentă lunii martie. Angajatorii aveau obligația să achite în aprilie doar indemnizația către angajat, iar în ceea ce privește contribuțiile ele trebuie achitate începând din luna mai. Angajatorii aveau în cont mai mult decât plata indemnizației șomerilor pentru că acolo, practic, erau și circa 40 la sută contribuții pe care noi le-am achitat și care abia acum trebuiesc plătite. Exista un disponibil în contul angajatorului arhisuficient pentru a achita indemnizația și mai rămâneau acolo sumele pentru plata contribuțiilor”, a spus Adomnicăi.
Directorul AJOFM Suceava a spus că pentru luna aprilie vor fi peste 20.000 de șomeri tehnici și că în conturile instituției sunt 50 de milioane de lei, sumă mai mult decât suficientă pentru plata indemnizației.
„Din acest punct de vedere, al sumelor necesare, nu avem nicio problemă”, a spus Adomnicăi.
Intră acum și în grupul de