Intră acum și în grupul de
Doi fălticeneni au tras ţepe de peste 2 miliarde de lei vechi mai multor firme din judeţul Suceava. Potrivit IPJ Suceava, joi, între orele 08.00 – 11.00 şi 19.00 – 23.00, pe raza municipiului Fălticeni a fost executată o acţiune în vederea prevenirii faptelor antisociale şi menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică, ocazie cu care au fost constatate 6 infracţiuni, din care 2 înşelăciune, 2 emiterea unui cec căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale, una evaziune fiscală şi una comercializare de bunuri contrafăcute.
Astfel, B. Cătălin, în vârstă de 41 ani şi P. Adrian, în vârstă de 43 ani, ambii din municipiul Fălticeni, în calitate de administratori la o societate comercială din Fălticeni, au emis mai multe file cec în valoare de peste 230.000 lei în favoarea unor agenţi economici din judeţul Suceava.
Acestea au fost refuzate la plată din lipsă totală disponibil în cont şi cec emis de un trăgător aflat în interdicţie bancară, nefiind completat cu toate elementele esenţiale cerute de lege.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele celor doi fălticeneni.
Intră acum și în grupul de