Joia „neagră” pentru o femeie din Suceava


Intră acum și în grupul de

O nouă femeie din judeţul Suceava, trecută de prima tinereţe, a căzut victima unui violator. Incidentul s-a petrecut joi seară, când de altfel aceasta a fost adusă la Spitalul Judeţean Sfântul Ioan cel Nou Suceava. În varstă de 73 de ani, femeia s-a dus în ziua cu pricina la camp să strângă recolta de porumb în zona numită “Lanul mare 2” în apropiere de localitatea Unceşti.

Liniştea vieţii i-a fost dată peste cap de un bărbat mult mai tânăr decât ea. Atacatorul, necunoscut de către femeie, a dat buzna peste victimă şi a vrut să o violeze. Femeia nu s-a lăsat şi s-a luptat cu acesta strigând în acelaşi timp după ajutor. Alarmat de ţipetele victimei şi de îndârjirea cu care se apăra, bărbatul a fugit de la locul faptei pentru a nu fi prins de cineva.

Mai târziu bătrâna a fost găsită bătută măr de către un nepot al femeii care a şi transportat-o la spital cu multiple lovituri, un traumatism toracic şi entorsă la coloana cervicală, fiind internată în secţia de chirurgie toracică. Cazul a fost preluat de poliţişti, care încearcă acum să-l identifice pe autor.

Acest caz vine la numai o zi după ce o altă femeie de aproape 84 de ani a fost victima unui alt violator. Acesta a atacat-o pe biata femeie din localitatea Muşeniţa pentru a doua oară, după ce iniţial victima nu a vrut să spună nimic prin sat de ruşine. Poliţiştii l-au reţinut însă pe autor, care aşteaptă acum să răspundă în faţa legii.


Intră acum și în grupul de