Modernizarea a peste 250 de kilometri de drumuri județene din județul Suceava, propunere transmisă de Gheorghe Flutur pentru bugetul multianual al UE


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, că a transmis propuneri pentru bugetul multianual al UE  pentru etapa I, modernizare drumuri județene.

Astfel, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis o propunere de includere în bugetul Uniuni Europene, Cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, a sumelor necesare pentru modernizarea unor tronsoane de drumuri județene însumând o lungime totală de 258,40 km.

În această primă etapă propunerile includ cinci tronsoane de drum, fiind stabilite după analiza cu conducerea și specialiști de la Direcția Județeană de Drumuri Suceava.

Propunerile au fost transmise Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației  prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Propunerile includ tronsoane de drumuri județene care nu au fost modernizate în ultimii ani.

Aceste propuneri sunt :

1.    Drumul Județean care pornește din Rădăuți asigurând legătura cu Drumul Național care leagă municipiul Rădăuți de orașul Siret, implicit cu frontiera Ucraina și trece printr-un număr de 9 localitățile:  Volovăț, Burla, Arbore, Botoșana, Comănești, Humoreni, Bălăceana, Brașca, Ilișești,  ajungând în Drumul European care asigură legătura Suceava-Vatra Dornei și mai departe cu Ardealul. Acest tronson are o lungime de 34,80 km;

2.    Drumurile județene care asigură legătura cu Valea Sucevei și se desfășoară paralel cu Valea Siretului.  Trece printr-un număr de  12  localități începând: Udești, Verești, Dumbrăveni, Siminicea, Hănțești, Șerbănești, Zvoriștea, Zamostea, Băilești, Grămești, Pădureni, orașul Siret. Totodată asigură legătura directă cu rețeaua TEN-T, cu punctul de frontieră de la Siret, iar în partea de început face legătura cu sectorul de drum modernizat prin Programul POR 2017-2021, Iași-Suceava. Acest tronson are o lungime de 54,90 km.

3.    Drumurile județene care asigură, pe de o parte, legătura directă la rețeaua TEN-T la Fălticeni, cu Drumul Național care leagă Moldova de Ardeal, între Suceava și Gura Humorului, precum și legătura cu județul Neamț pe la Crucea Talienilor. Trece printr-un număr de 15 localități: Fălticeni, Pocoleni, Mihăiești, Horodniceni, Brădățel, Dumbrava, Cornu Luncii, Mălini, Poiana Mărului, Valea Stânișoarei, Pâraie, Slatina, Valea Moldovei, Capu Câmpului, Păltinoasa, având o lungime totală de 67,00 km .

4.    Drumurile județene care asigură. pe de o parte, legătura directă la rețeaua TEN-T la Fălticeni, respectiv în localitatea Oniceni aflată pe traseul Drumului Național care face legătura cu Capitala țării, asigurând totodată legătura cu județul Iași. Trece printr-un număr de 14 localități: Fălticeni, Preutești, Arghira, Dolhești, Dolhasca, Valea Bourei, Boura, Manolea, Forăști, Oniceni, Țolești, Uidești, Mesteceni, Dumbrăvița, având o lungime totală de 53,80 km .

5.    Drumurile județene care asigură legătura dintre Valea pârâului Neagră cu Valea Bistriței, cu legătură la Municipiul Vatra Dornei și orașul Broșteni. Trece printr-un număr de 5 localități: Păltiniș, Catrinari, Dârmoxa, Neagra, Broșteni, având o lungime totală de 47,90 km

Pentru drumurile județene aflate în zonele de frontieră se are în vedere modernizarea acestora prin accesarea de fonduri transfrontaliere.

„Consiliul Județean Suceava își propune modernizarea tuturor drumurilor județene, construirea de sensuri giratorii, reabilitarea de poduri și podețe, lucrări de consolidare constând din ziduri de sprijin, lucrări de siguranța circulației, amplasarea de parapete direcționale în așa fel încât gradul de accesibilizare a județului Suceava și siguranța rutieră a  pasagerilor să crească”, a spus Flutur.

În acest an este prevăzută modernizare a peste 150 de kilometri de drumuri județene din județul Suceava.


Intră acum și în grupul de