Intră acum și în grupul de
Mănăstirea Putna a transmis un comunicat de presă în legătură cu viețuitorii Mănăstirii Putna internați la Spitalul Județean Suceava.
Potrivit comunicatului, obștea Mănăstirii Putna a intrat în autoizolare voluntară din data de 25 martie 2020, nu fiindcă s-ar fi manifestat simptome specifice coronavirusului, starea de sănătate a comunității fiind bună, ci din motive de precauție și de responsabilitate pentru sănătatea celorlalți.
„În zilele de 10–11 mai 2020, întreaga obște a Mănăstirii Putna a fost testată de către angajații Direcției de Sănătate Publică Suceava, în urma cazurilor a doi părinți de la Putna ajunși la spital cu simptome ale noului coronavirus, deși restul obștii era în continuare clinic sănătoasă”, se arată în comunicat.
Totodată se menționează că în urma rezultatelor confirmate – 31 de părinți pozitivi, 72 de părinți negativi – în seara zilei de 14 mai, toți părinții depistați pozitiv au fost internați la Spitalul Județean Suceava.
„Am ales această variantă în urma recomandărilor DSP Suceava, deși Mănăstirea Putna dispune de condiții adecvate de izolare și îngrijire la domiciliu, conform posibilității oferite de lege. Starea de sănătate a viețuitorilor internați este bună, fiind asimptomatici și prezentând cele mai ușoare forme ale coronavirusului. Externarea se va face în urma confirmării eliminării virusului prin teste COVID negative”, se subliniază în comunicat.
Potrivit sursei citate, toți ceilalți viețuitori ai obștii rămași acasă au fost confirmați negativ, au o stare de sănătate bună și nu prezintă pericol pentru sănătatea publică, obștea noastră fiind monitorizată de un părinte medic și un părinte asistent medical, viețuitori ai mănăstirii.
Mai mult, Mănăstirea Putna subliniază că potrivit Legii 46/2003 privind drepturile pacientului și a Legii 363/2018 privind protecția datelor personale, toți viețuitorii mănăstirii internați la Spitalul Județean Suceava au dreptul la propria intimitate, la nedivulgarea datelor personale și medicale și dreptul de a nu fi filmați, fotografiați sau intervievați în incinta unității medicale sau în orice altă parte.
„Considerăm că respectarea intimității vieții noastre și a fiecărui om care suferă privațiuni ale vieții sale este o datorie civică a noastră a tuturor, și un model de atitudine prin care vom putea depăși, cu toții, această criză”, se menționează în comunicat.
Intră acum și în grupul de