Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat, miercuri, că IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a trecut la cele veșnice.
„Cu durere în suflet, aducem la cunoştinţa slujitorilor sfintelor altare, a vieţuitorilor din sfintele mănăstiri şi a credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, că Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen a trecut la cele veşnice în ziua de miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50.
Ajungând la venerabila vârstă de aproape 91 de ani, Părintele Arhiepiscop Pimen a rămas legat de Bucovina prin slujirile pe care le-a avut, îndeosebi prin toată lucrarea jertfelnică pe care a împlinit-o ultimii 29 de ani ca prim întâistătător al reînfiinţatei Eparhii a Sucevei şi Rădăuţilor.
Rămâne în sufletele tuturor ca un adevărat păstor cu inimă de părinte, iubitor de Dumnezeu, de Biserica Sa cea sfântă, cinstitor al valorilor neamului, grabnic săritor la nevoile celor sărmani, ctitor de locaşuri sfinte şi aşezăminte filantropice, dârz în faţa tuturor necazurilor vieţii.
Rugăm pe Hristos Domnul, Cel înviat din morţi, să aşeze cu drepţii sufletul Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Arhiepiscop Pimen, întru lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale.
Veşnica lui pomenire în neam şi în neam!
Hristos a înviat!”, se arată în mesajul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
Intră acum și în grupul de