Un prahovean a furat din doua locuinte bunuri de peste 100 milioane


Intră acum și în grupul de

Un prahovean a spart locuinţele a doi suceveni şi a furat bunuri de peste 100 milioane de lei vechi. Potrivit IPJ Suceava, în urma măsurilor specifice întreprinse de poliţişti, a fost identificat N. Claudiu, de 19 ani, din municipiul Mizil, judeţul Prahova, fără ocupaţie, iar din cercetări şi probatoriu administrat s-a stabilit că în perioada 09 – 23.09.2009 a comis un număr de două infracţiuni de furt calificat din locuinţele a doi suceveni. Astfel de la R. Dan şi H. Cristina, ambii din municipiu, judeţul Suceava acesta a furat bunuri de 10.800 lei, fiind recuperat în proporţie de 35 %.

Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore şi a fost prezentat la Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând cercetarea sa în stare de arest, fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 20 zile.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspectului, existând indicii că este suspect de comiterea şi a altor fapte similare.


Intră acum și în grupul de