Intră acum și în grupul de
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, locțiitor al arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Teofan, a evocat, vineri, la finalul slujbei de înmormântare a IPS Pimen Suceveanul personalitatea acestuia despre care a spus că a fost „arhipăstorul Moldovei de miazănoapte-Bucovina, pe care Înaltpreasfinția sa o contempla ca pe o mireasă aleasă, demnă, credincioasă și nespus de frumoasă”.
„A fost iubit de Dumnezeu pentru că s-a străduit să asculte glasul Său, să înțeleagă mesajul Dumnezeiesc și să împlinească porunca cea cerească”, a adăugat ierarhul.
Totodată, IPS Teofan a subliniat că IPS Pimen a fost iubit Dumnezeu pentru că s-a străduit în toate: să urmeze calea cea strâmtă, să poarte crucea, să fie răstignit pe ea, să ajute pe alții în drumul răstignirii pe Golgota vieții.
„Din Grădina Getsimani unde a zăbovit aproape întreaga viață în sens duhovnicesc a urcat adesea pe Tabor și a avut drept răsplată și clipe de lumină, de bucurie și de înviere.Vlădica Pimen a avut parte de o viață tumultos de bogată, o viață suprinzătoare prin complexitatea ei, uimitoare în coorodonatele ei esențiale”, a spus mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Potrivit IPS Teofan, Pimen Suceveanul care s-a născut în perioada interbelică, a trăit din plin drama războiului, a fost martor al întregii perioade comuniste și a fost „participant la durerile fără sfârșit ale mult așteptate renașteri a României post-decembriste”
Ierarhul a mai spus că oamenii doreau să-l asculte, să-l privească sau să-l atingă.
„Chipul lui de ascet trimitea la pustnicii din Pateric. Cuvântul direct, scurt, fără menajamente căldicele crea sentimentul unui om care nu are timp de pierdut în explicații și justificări inutile. Înfățișarea sa exterioară, prelungirea celei lăuntrice, se apropia de icoanele de la Voroneț, Sucevița sau Moldovița, sau de icoanele celorlalte mănăstiri și biserici din Moldova de Nord-Bucovina. Era de fapt o extensiune a acestor icoane. Le-a iubit mult, a luptat pentru restaurarea lor, s-a întristat nespus în fața indiferenței unora față de acest tezaur identitar și duhovnicesc al românilor”, a spus IPS Teofan.
Ierahul a mai arătat că IPS Pimen suferea adânc pentru Basarabia și Bucovina de Nord înstrăinate, iar mormântul Măriei Sale Ștefan cel Mare și Sfânt era altar al Moldovei pe care el și-o dorea întregită în trupul României.
„Preoții de parohii și viețuitorii sfintelor mănăstiri i-au fost frați și surori de nevoință. I-a slujit ca Cristos pe ucencii săi la Cina cea de taină. I-a ajutat de multe ori, i-a mustrat câteodată, dar întotdeauna i-a iubit. Toți îi erau dragi. Îndeosebi bătrânii și copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul unui copil care se îngrijește de bunicii săi. Avea o mare slăbiciune: nu accepta să vadă un bătrân bolnav și părăsit. Era aprig, neînduplecat în dorința sa de a-i ajuta pe cei în vârstă. Avea poate sentimentul de vinovăție vâzându-se pe sine înconjurat de oameni, iar pe alții aflați în singurătate și părăsire. Se implica, stăruia, insista, trecea peste obstacolele și neînțelegerea multora în dorința de a-i ajuta pe bătrânii săi dragi, de a fi împreună cu ei bucurându-le pentru o clipă inima”, a spus IPS Teofan.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adăugat că în multe, Înaltpreasfințitul arhiepiscop Pimen a fost un om special și timpurile, oamenii și provocările au fost pe măsură.
„Mulți l-au iubit, alții, puțini, l-au contestat pentru că nu l-au înțeles. Era prea mare, prea adânc, prea creștin și prea român pentru a-i fi ușor sesizată anvergura. Unii s-au temut de glasul lui”, a spus IPS Teofan care a subliniat că părintele arhiepiscop Pimen va lipsi multora dintre noi.
Intră acum și în grupul de
