Intră acum și în grupul de
E.ON Gaz Distribuţie întrerupe temporar, miercuri, serviciul de distribuţie a gazelor naturale pe 10 străzi din municipiul Suceava. Motivul este finalizarea unei importante lucrări de investiţii în valoare de aproximativ 175 de mii de lei. Investiţia a constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor de gaze naturale de pe strada Mircea Damaschin.
Pentru efectuarea lucrărilor specifice de racordare a noilor conducte şi branşamente la reţeaua de distribuţie va fi întrerupt serviciul de distribuţie a gazelor naturale în cursul zilei de miercuri, începând cu ora 09.00, în municipiul Suceava, pe străzile: Mircea Damaschin, Celulozei, Şoimului, Baladei, Rarău, Călimani, Calea Burdujeni, Calea Unirii, Amurgului şi Gheorghe Doja.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, în jurul orei 16.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
„În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 – număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie sau 0800.800.928 – număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă”, precizează Corneliu Zaiţ, Responsabil PR Regional Departament Relaţii Publice şi Comunicare E.ON România.
Intră acum și în grupul de