Dezbatere la București privind infrastructura rutieră de mare viteză din Moldova. Flutur: Susțin abordarea cu prioritate a realizării Autostrăzii A7, dar în egală măsură susținem și A8 și Autostrada Nordului


Intră acum și în grupul de

O dezbatere privind realizarea infrastructurii rutiere de mare viteză, a autostrăzilor în zona Moldovei va fi organizată, marți, la București în continuare demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, anunță CJ Suceava.

Potrivit sursei citate Consiliul Județean Suceava va fi reprezentat la o dezbatere pe această temă la care vor fi prezenți ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode și ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.

Președintele Gheorghe Flutur a anunțat că solicită în cadrul discuțiilor abordarea cu prioritate a realizării Autostrăzii A7, care traversează întreaga Moldova de la nord la sud, de la Siret- Suceava și face legătura cu Bucureștiul.

„Vom susține ca această rută rapidă să fie profilată ca autostradă, având în vedere intensitatea traficului. Dezvoltarea Regiunii de Nord-Est este strâns legată de construirea acestei autostrăzi. De asemenea, susținem realizarea acestei autostrăzi pe fonduri europene”, a spus Flutur.

Președintele CJ Suceava a mai spus că CJ Suceava va susține, în egală măsură, realizarea Autostrăzii A8, Iași – Târgu Mureș, precum și a Autostrăzii Nordului, pe traseul Suceava – Vatra-Dornei – Bistrița – Satu Mare.

„Îmi exprim speranța că se vor discuta lucruri concrete cu prefigurarea unor soluții în sensul celor dorite de noi pentru investițiile în infrastructura rutieră de mare viteza, pentru realizarea acestor autostrăzi extrem de importante pentru zona Sucevei”, a spus Flutur.


Intră acum și în grupul de