Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, urmărește îndeaproape calendarul revenirii la normal a activităților medicale la Spitalul Judeţean de Urgentă ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se arată într-un comunicat al CJ Suceava.
Astfel, potrivit sursei citate, o analiză avută la Spitalul Judeţean arată că se pot face deja internări pentru chirurgie pediatrica și neurologie, atât pentru pacienți COVID cât și non-COVID.
„Așa cum sunt organizate lucrurile, la mijlocul săptămânii viitoare vom putea deschide 5 nivelele ale Spitalului Nou pentru pacienți non-COVID. Medicul epidemiolog, care a semnat recent un contract cu Spitalul Județean, va verifica si aviza soluția de separare a circuitelor funcționale COVID și non-COVID, pentru a face posibilă revenirea în scurt timp a funcționării Spitalului la activitățile anterioare pandemiei, care va fi în proporție de 70%, într-o primă etapă”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a menționat că aceste circuite au fost prezentate și analizate în ședința Consiliului medical, fiind discutate și cu DSP Suceava.
„Evoluția din ultimele zile ne arată o reducere a numărului de cazuri COVID-19, dar trebuie păstrată vigilență pentru a evita apariția de noi focare. Astăzi la SJU Suceava sunt internați 206 pacienți pozitivi”, a spus Flutur.
Conducerea Consiliului Județean Suceava este permanent alături de managementul Spitalul Judeţean Suceava pentru revenirea la normal, în cel mai scurt timp, a acestei deosebit de importante unităţi medicale sucevene, a adăugat președintele Flutur.
„Ca prioritate avem realizarea unui ATI în zona Secției de Infecțioase, la Spitalul Vechi. Se va putea face triaj epidemiologic și bolnavii non-COVID vor fi internați la Spitalul Nou”, a menționat sursa citată.
„Îmbucurătoare ceste situația în centrele DGASPC Suceava de la Sasca și Costâna. Testele efectuate recente la pacienți și beneficiari ne arată ca mai confirmate pozitiv doar 3 persoane la Sasca si 4 persoane la Costâna, care se simt bine, sunt supravegheate, monitorizate din punct de vedere medical și sper, sunt semne, că se vor vindeca și ei foarte repede”, a conchis Flutur.
Intră acum și în grupul de