Intră acum și în grupul de
De la începutul anului 2009, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub îndrumarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări cu privire la un grup infracţional organizat, specializat în obligarea la practicarea cerşetoriei/furtului de către persoane minore şi majore atât în România, pe raza municipiului Suceava sau a localităţilor limitrofe, cât şi în Polonia, în special în Varşovia.
Potrivit IPJ Suceava, activitatea infracţională face obiectul unui dosar penal în care: R. NECULAI MIHAI, de 35 ani, R. SOMNA de 34 ani, R. AMARILDU CEZAR, de 29 ani şi R. MARCU, de 59 ani, toţi din municipiul Suceava, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, „trafic de persoane” şi „trafic de minori”.
Astfel, în perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009, aceştia au racolat 3 minori, ce provin din familii destrămate, pe care ulterior i-au cazat la locuinţele lor şi i-au determinat să cerşească pentru ei în diferite locuri publice de pe raza municipiului Suceava (bazar, pieţe, intersecţii, parcări, baruri).
Poliţiştii spun că minorii erau ameninţaţi în permanenţă că dacă nu cerşesc vor fi daţi pe mâna poliţiştilor şi astfel vor ajunge în centrele de minori, lucru pe care aceştia nu şi-l doreau şi de frică, practicau cerşetoria. Această stare era permanentizată şi de către faptul că fiecare victimă care nu „respecta” cerinţele traficanţilor trebuia să fie „instruită” prin agresiuni fizice sau diverse umilinţe.
De asemenea, au cerşit pentru traficanţi, care încasau toate veniturile, atât în România cât şi/sau în Polonia şi un număr de 4 persoane majore, cu diferite afecţiuni fizice sau psihice.
O altă modalitate de exploatare pe care o foloseau membrii grupării, consta în obligarea la comiterea de furturi din buzunare sau magazine, în Polonia, sens în care au fost identificate până în prezent un număr de alte 3 victime.
Pe parcursul cercetărilor s-a cooperat cu autorităţile de aplicare a legii din Polonia.
Pentru întărirea probatoriului, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, la data de 01.10.2009, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au organizat şi executat o acţiune, pe timpul căreia au efectuat un număr de 5 percheziţii domiciliare şi au pus în executare un număr de 5 mandate de aducere. Acţiunea a fost executată cu sprijinul unor luptători din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă al I.P.J. Suceava şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava.
Pe timpul efectuării percheziţiilor domiciliare, la locuinţa unuia din membrii grupului, a fost identificată una din victime. De asemenea, au fost identificate doua autoturisme, care au fost achiziţionate din sumele de bani „procurate” din comiterea infracţiunilor (care au fost ridicate în vederea indisponibilizării), două telefoane mobile, mai multe cartele SIM, acte de identitate, precum şi înscrisuri cu valoare probatorie.
În baza probatoriului administrat, împotriva învinuiţilor R. Neculai Mihai, R. Simona şi R. Marcu, procurorul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, iar faţă de inculpatul R. Amarildu Cezar a dispus măsura obligativităţii de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.
Inculpaţii reţinuţi urmează a fi prezentaţi Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere a tuturor participanţilor.
Intră acum și în grupul de