Au profitat de lucrarile de termoficare si au vrut sa valorifice capacele de canal


Intră acum și în grupul de

Doi tineri au vrut să-şi umple buzunarele cu bani în urma valorificării capacelor de canal ce erau îndepărtate datorită lucrărilor de termoficare din municipiul Suceava. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, maior Iulian Şveduneac, marţi, în jurul orelor 00.30 membrii unei patrule de jandarmi, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, care executau serviciul de ordine şi siguranţă publică în cartierul Burdujeni, i-au surprins pe strada Calea Burdujeni pe D. Suray Pavel, de 18 ani şi D. Cătălin, de 24 ani, amândoi cu domiciliul în municipiul Suceava, în timp ce sustrăgeau capace de canal, profitând de faptul că acestea nu erau fixate datorită lucrărilor de termoficare ce se execută în zonă.

În urma verificărilor jandarmii au aflat că în după amiaza zilei de luni, cei doi bărbaţi au identificat pe strada Calea Burdujeni mai multe capace de canal care nu erau prinse în pavaj şi s-au hotărât ca în cursul nopţii să revină pentru a le sustrage cu scopul de a le valorifica la societăţile de colectare a fierului vechi.
După ce au împrumutat un atelaj hipo de la nişte rude, aceştia s-au întors în locul respectiv la orele 23.15 şi după ce au supravegheat zona mai bine de o oră şi s-au asigurat că nu sunt văzuţi, au început să încarce capacele de canal în căruţă cu tot cu ramele de fixare ale acestora, moment în care au fost somaţi de către jandarmi să se oprească şi să rămână pe loc.

„În momentul surprinderii, cei doi încărcaseră în căruţă două capace cu tot cu ramele de fixare, pe care le-au acoperit cu o pătură pentru a nu fi văzute şi se aflau la următoarea gură de canal pentru a-i sustrage capacul”, precizează maiorul Şveduneac.

Prejudiciul creat, estimat la aproximativ 800 lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit către S.C. ACET S.A. Suceava iar lui D. Suray Pavel şi D. Cătălin i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca dosarul să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pentru definitivarea cercetărilor.


Intră acum și în grupul de