Cod galben de furtuni pentru zona de munte a județului Suceava până luni seara și informare meteo de ploi torențiale până miercuri dimineața


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare meteo cod galben de furtuni care vizează zona de munte a județului Suceava.

Avertizarea este valabilă, luni, între orele 13:00 – 23:00

Meteorologii arată că în Banat, Crișana, Maramureș și local în Transilvania și în zonele montane, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial.

Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

ANM a emis și o informare meteo valabilă până miercuri dimineața la ora 6:00 de manifestări de instabilitate atmosferică

Astfel, în intervalul menționat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de luni (8 iunie) cu precădere în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, precum și în zonele de munte, în noaptea de luni spre marți (8/9 iunie) în sud-vest, iar marți (9 iunie) îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Meteorologii notează că gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la finalul săptămânii în majoritatea regiunilor.


Intră acum și în grupul de