Intră acum și în grupul de
Centura 2 a Sucevei pe traseul Plopeni-Ipotești-Moara, investiție care este vizată pentru finanțare în exercițiul financiar european 2020-2027 și printr-un proiect al Băncii Mondiale este parte integrantă a drumului expres Suceava-Vatra Dornei-Bistrița-Baia Mare, potrivit programului de construcții a viitoarelor proiecte rutiere.
Totodată, potrivit aceluiași program postat pentru dezbatere în transparență decizională o altă variantă ocolitoare a municipiului Suceava s-ar realiza de la Plopeni la Pătrăuți și va lega drumul expres Siret-Suceava de drumul expres Suceava-Pașcani.
Potrivit informațiilor de pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) proiectul drumului expres Pașcani-Suceava, cu o lungime de 60 km se află în faza de licitație pentru atribuirea Studiului de fezabilitate și a Proiectului Tehnic, cu o valoare de 1,3 milarde de lei, estimându-se că atribuirea va fi în iunie 2020 atribuirea și finalizarea proiectării în iunie 2022.
Aceeași situație este și pentru tronsonul Suceava-Siret, de 41 de km pentru care SF și PT sunt alocați 882,9 milioane de lei, iar în prezent se desfășoară licitația de atribuire contractului care este estimat să se semneze în iunie 2020 cu finalizare în iunie 2022.
În ceea ce privește drumul expre Baia-Mare-Dej- Bistrița-Vatra Dornei-Suceava, de 300 de kilometri, investiția este în faza de licitație a Studiului de fezabilitate și a Proiectului tehnic pentru care suma prevăzută este de 6,68 miliarde de lei și se estimează că semnarea contractului va fi în august 2020, iar finalizarea proiectării în 2022.
Potrivit informațiilor din transparență decizională, drumul expres Suceava-Baia Mare ar include șosele ocolitoare pentru Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și ar avea mai multe tuneluri, atât în zona Pasului Mestecăniș, paralel cu tunelul feroviar, dar și în zona Dornelor.
De menționat este că Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă de urgenţă care permite transferul proiectelor de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local de la autorităţile centrale la nivelul autorităţilor locale, măsură cerută de mai mult timp de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Astfel, autorităţile locale vor avea posibilitatea să preia în gestiune şi execuţie proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară, fie prin autoritatea locală, fie prin asociaţii de dezvoltare intercomunitară, pentru dezvoltarea şi execuţia unor lucrări pe infrastructura de interes naţional.
Reprezentanții guvernamentali au explicat că drumuri naţionale, centuri ocolitoare care nu erau până în prezent în grafic de execuţie la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor putea fi transferate autorităţilor locale şi executate în gestiunea acestora, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, acestea să revină în administrarea CNAIR.
Măsura a fost luată pentru evitarea dezangajării a peste 2 miliarde de euro din Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Intră acum și în grupul de