Intră acum și în grupul de
Unilever a anunțat, luni, numirea Iustinei Haler-Monoranu pe poziția de manager al fabricii Betty Ice din Suceava, începând cu 15 iunie.
Din acest rol, Iustina va lucra în strânsă legătură atât cu echipa globală Unilever, cât și cu echipa locală, asigurând o bună continuitate a operațiunilor fabricii.
Responsabilitățile deținute anterior de Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, au fost preluate din această primăvară de către Ionuț Ilie, Manager General al diviziei de înghețată din cadrul Unilever South Central Europe, mai anunță compania.
„Este un moment important si emoționant. Fondatorul brandului Betty Ice, Vasile Armenean, a hotărât să își dedice timpul pentru alte proiecte. Îi mulțumesc pentru tot ce a construit și mă bucur că l-am cunoscut și că am avut ocazia să lucrăm și să creștem businessul de înghețată alături de el și de echipa pe care a format-o de-a lungul timpului. În același timp, îi urez Iustinei bun venit în echipa Unilever South Central Europe! Suntem încântați să avem o colegă cu experiența și profesionalismul ei”, declară Ionuț Ilie, Manager General al diviziei de înghețată din cadrul Unilever South Central Europe.
„Mă bucur să mă alătur echipei Unilever și să am ocazia să contribui la dezvoltarea segmentului de înghețată din cadrul companiei. Este o provocare și, în același timp o onoare să mă ocup de buna funcționare a uneia dintre fabricile cu tradiție în România și să continui, alături de colegii mei, povestea Betty Ice începută acum peste 26 de ani”, declară Iustina Haler-Monoranu, Manager Fabrică Betty Ice
Anterior, Iustina Haler-Monoranu a ocupat funcția de Quality System of Suppliers and Complaints Treating Manager în cadrul Lactalis România. Cu peste 23 de ani experiență în industria alimentară, Iustina a ocupat de-a lungul timpului funcții în Procurement, Calitate și Producție în Dorna Lactate, precum și funcția de Șef de fabrică la Mopan Vatra Dornei.
Intră acum și în grupul de