Curtea de Conturi consideră că Primăria Suceava nu a respectat procedurile când a achiziționat aparatură medicală pentru SJU Suceava în pandemie. Ion Lungu: Spitalul avea conducere interimară, CJ Suceava avea conducerea în spital, era situație de forță majoră și cred că am luat decizii corecte


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că municipalitatea suceveană a sprijinit cu aproape 2,3 milioane de lei Spitalul Județean Suceava atât cu aparatură medicală cât și cu echipamente și cazarea personalului medical și a arătat că inspectorii Curții de Conturi care au verificat achizițiile au notat că procedura nu a fost cea corectă și că banii trebuiau dați Consiliului Județean care să-i transfere spitalului care să facă achizițiile.

Primarul a spus într-o conferință de presă că a văzut că în datele prezentate de reprezentanții SJU Suceava privind sprijinul financiar acordat Primăria Suceava este la coadă cu 483.000 de lei, deși Primăria Suceava a sprijinit spitalul cu 2,288 milioane de lei.

Primarul a spus că municipalitatea a donat spitalului un aparat de testare RT-PCR cu 3.000 de teste în valoare de peste 600.000 de lei, zece ventilatoare mecanice, care au costat aproape 850.000 de lei, 1000 de combinezoane și 10.000 de măști.

Potrivit lui Ion Lungu, doar echipamentele și aparatura donate de municipalitate sunt de peste 1,5 milioane de lei, la care se adaugă suma de circa 780.000 de lei reprezentând contravaloarea cazării personalului medical la hotelurile Sonnenhof, Bucovina și Zamca.

El a arătat că Primăria Suceava va încerca să recupereze aceste cheltuieli cu cazarea de la DSP Suceava, dar această instituție să deconteze doar cheltuielile făcute pentru medici deși s-au cazat și alte categorii de personal medical.

Primarul a spus că municipalitatea a oferit acest sprijin SJU Suceava cu toate că unitatea spitalicească nu este în administrarea Primăriei.

„Am avut controlul Curții de Conturi care s-a încheiat joia trecută. Principala observație a fost că banii ar fi trebuit să fie dați la Consiliul Județean Suceava care să îi dea apoi la SJU Suceava și spitalul să facă achizițiile”, a spus Ion Lungu.

El a explicat în nota de relații că la vremea respectivă la Spitalul Județean era o problemă legată de asigurarea conducerii, iar conducerea Consiliului Județean era internată în spital

Lungu a spus că a fost o situație de forță majoră în care s-a lucrat contra-cronometru, iar Primăria Suceava a achiziționat acele aparate, subliniind că aparatul de testare RT-PCR pentru achiziția căruia au fost făcute demersuri pe mai multe planuri au fost salvate vieți omenești.

„Ne-am făcut datoria. Nu e un act de eroism, dar e mai mult decât în fișa postului. Puteam să stăm cu mâinile încrucișate. E vorba și de responsabilitate, e vorba și de curaj din partea primarului în primul rând, din partea Consiliului Local care a aprobat și aș face la fel dacă am fi în această situație”, a declarat Ion Lungu.

El a menționat că nu trebuie uitate condițiile tragice în care se afla municipiul Suceava.

„Acum, dacă ne uităm în urmă, ni se pare simplu, dar să nu uităm în ce condiții tragice am trăit noi acea perioadă 25-30 martie când era acel focar la spital, când ne-au botezat Lobardia României, când ne-am pregătit pentru scenariul care era mai rău”, a amintit primarul.

Ion Lungu a precizat că n ziua când municipalitatea a  decis să achiziționeze aparatul pentru testare RT-PCR la Suceava era Nelu Tătaru,  secretar de stat în MS la acea dată, cu care s-a și  consultat și tot atunci fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, anunțase că se va face testarea în masă în București și în marile orașe, iar tot atunci mulți suceveni făceau presiuni să fie cumpărat un aparat de testare.

„Eu zic că am luat decizii corecte, decizii bune, iar dacă ar fi mâine să mai iau încă odată decizia aș proceda la fel”, a conchis Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de