Intră acum și în grupul de
În baza planului cadru de acţiuni pentru reducerea riscului rutier, cadrele Serviciului Rutier, a biroului şi formaţiunilor de profil de la subunităţi, au acţionat miercuri, pe raza judeţului Suceava, între orele 15.00 – 23.00 pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de viteză şi respectiv alcool. În cadrul activităţilor au fost constatate 9 infracţiuni la regimul rutier, din care 6 alcool, un refuz de recoltare, un auto neînmatriculat şi o conducere fără permis.
Potrivit IPJ Suceava, au fost aplicate 97 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 90.200 lei, din care 21 pentru viteză, 4 pentru alcool, o depăşiri, 15pentru lipsă centuri şi 56 alte abateri.
Au fost reţinute în vederea suspendării 6 permise de conducere, din care 4 pentru consum de alcool, 1 pentru viteză şi 1 pentru depăşiri şi 2 certificate de înmatriculare cu ITP expirat.
IPJ Suceava a exemplificat cu V. Cristian, de 21 de ani, din comuna Rădăşeni, care a fost depistat la ora 18:30, în timp ce conducea pe DN 2E un autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot în cadrul acţiunii, la ora 20.40 a fost depistat T. Marinel, de 47 de ani din Suceava, în timp ce conducea pe Calea Unirii din Suceava un autoturism având o alcoolemie de 0,75 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
Un echipaj al Poliţiei Rutiere Vatra Dornei a oprit pentru control, la ora 19:30 un autoturism condus de B. NICOLAIE, de 43 ani din localitate, care emana halenă alcoolică. S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În prezenţa medicului de gardă şi a personalului medical cel în cauză a refuzat să se supună recoltării de probe biologice.
Miercuri, la ora 20:45, un echipaj al Serviciului Rutier Suceava a procedat la oprirea în trafic a unei autoutilitare, condusă de M. Ioan, de 47 ani, din comuna Bosanci, pe DC 70A pe raza comunei Bosanci. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În jurul orelor 21.34, S. DAN, de 40 ani, din oraşul Gura Humorului, a condus un autoturism pe strada Mănăstirea Humorului din oraşul Gura Humorului, fiind depistat cu o concentraţie alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice .
La ora 21.56, un echipaj al Poliţiei Rutiere Vatra Dornei a oprit pentru control un autoturism condus de T. DORU, de 41 ani din localitate, care circula pe strada Unirii. S-a trecut la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spitalul municipal Vatra Dornei unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot în Vatra Dornei, la miezul nopţii de joi, la ora 00.12, un echipaj al Poliţiei Rutiere dornene, în timp ce efectuau serviciul de patrulare şi supraveghere al traficului rutier pe DJ 174 Dorna Arini, au oprit pentru control un autoturism condus de C. IOAN, de 22 ani din Şaru Dornei.
Deoarece conducătorul auto avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spitalul municipal Vatra Dornei unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Joi dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au oprit în trafic pe DJ 209G un autoturism condus de C. Dinu, de 19 ani din localitate, care prezenta halenă alcoolică şi care nu posedă permis de conducere.
A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice.
În toate cazurile s-au întocmit dosare penale.
Intră acum și în grupul de