Raniti grav dupa ce s-au rasturnat cu masina într-o gradina


Intră acum și în grupul de

Şoferul unei maşini şi cei doi pasageri au fost internaţi, joi dimineaţă, în stare gravă la Spitalul judeţean Suceava după ce s-au răsturnat în grădina unui udeştean. Potrivit IPJ Suceava, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 1.50, pe DJ 208A, în interiorul comunei Udeşti, M. IOAN, de 27 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă periculoasă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabila şi s-a răsturnat într-o grădină din partea dreaptă a drumului.

Atât conducătorul auto cât şi cei doi pasageri din autoturism M. Vasile, de 31 ani şi C. Ioan, de 37 ani, ambii din localitate au vătămări corporale grave, şi necesită peste 30 de zile de îngrijiri medicale.

Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că M. Ioan are permisul de conducere reţinut din 11.08.2008, ca urmare a comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste 0.80 %.

Conducătorul auto, din cauza leziunilor suferite nu a putut fi testat cu aparatul etilotest şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de