Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a lansat, luni, o dezbatere publică privind introducerea trotinetelor electrice în municipiul Suceava ca mijloc de transport.
El a lansat pe pagina sa de socializare un sondaj în care întreabă utilizatorii dacă și-ar dori ca Primăria Suceava să introducă trotinetele electrice ca mijloc de transport.
„Dat fiind faptul că, în această perioadă, ne este recomandat să evităm spațiile aglomerate și să păstrăm distanța fizică, iar transportul public local funcționează cu anumite reguli și măsuri de prevenție, ne-am gândit că trotinetele ar fi o soluție pentru transportul individual”, a spus viceprimarul.
El a spus că este un concept pe care municipalitatea suceveană și-ar dori să îl implementeze și pentru care încearcă să găsească mai multe informații și parteneri.
Viceprimarul a arătat că așteaptă și alte idei/propuneri (chiar și software) din partea sucevenilor, precum și experiențe sau exemple din alte zone.
Intră acum și în grupul de