Dr. Gavrilovici: Una dintre provocările noii echipe de conducere a SJU Suceava va fi asigurarea cu personal a turelor, a gărzilor, dar şi a activităţii din ambulatoriul de specialitate


Intră acum și în grupul de

Directorul medical al SJU Suceava, Valeriu Gavrilovici, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că una dintre provocările noii echipe care va veni la conducerea unităţii spitaliceşti începând cu data de 1 iulie va fi asigurarea cu personal a turelor, a gărzilor, dar şi a activităţii din ambulatoriul de specialitate.

El a spus că urmează două luni în care, de obicei, se efectuează concediile de odihnă, cu atât mai mult cu cât personalul spitalului a fost de serviciu non stop începând din luna aprilie şi îşi va dori să se bucure de o perioadă de refacere .   

“Schiţele cu turele de personal sunt deja făcute. Sperăm ca prin bunăvoinţa tuturor colegilor şi prin abilitatea şefilor lor să fim apţi să asigurăm o funcţionare fiabilă a tuturor serviciilor şi a acelor cabinete din Ambulatoriul de specialitate unde schema de personal ne permite acest lucru”, a precizat medicul Valeriu Gavrilovici.

El a mai spus că actuala conducere a spitalului a notificat încă de luni că o parte dintre secţii vor continua să funcţioneze în sistem de telemedicină, iar această decizie a fost determinată  “fie de dorinţa de a proteja integritatea fizică a pacienţilor care sunt mai fragili, aşa cum este cazul bolnavilor de diabet, fie din motive obiective care ţin de numărul redus de medici care funcţionează în momentul de faţă”.

Directorul medical al SJU Suceava a menţionat că sunt încă unele secţii, între care Secţia de Medicină Internă, Secţia de Gastroenterologie, Secţia de Urologie, Secţia de Chirurgie Pediatrică, care au rămas depopulate de personal fie prin îmbolnăviri, prin retrageri din activitate prin pensionări sau concedii de maternitate.

El a arătat că în secţiile menţionate funcţionarea este asigurată la un nivel minimal, cu eforturi deosebite din partea colectivelor acestor secţii, reuşindu-se să fie asigurate două ture, fie în timpul zilei, fie în timpul nopţii, uneori şi în week-end, cum este cazul Chirurgiei Pediatrice.

Medicul sucevean a precizat că după trecerea stării de alertă speră ca posturile vacante să poată fi ocupate prin concurs, iar în luna septembrie, spitalul să aibă o echipă completă.


Intră acum și în grupul de