Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, avertizări de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru județul Suceava.
Astfel, a fost emisă o avertizare cod portocaliu care include și jumătatea vestică a județlui Suceava valabilă de sâmbătă 04 iulie, ora 12:00 până duminică, 05 iulie, ora 04:00
Meteorologii arată că local în Moldova, Transilvania, Maramureș și la munte, precum și în nordul și nord-estul Munteniei vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h), vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.
Pentru jumătatea estică a județului Suceava a fost emisă o avertizare cod galbe valabilă de sâmbătă 04 iulie, ora 10:00 până duminică, 05 iulie, ora 10:00
ANM menționează că în intervalul menționat, în nordul și centrul teritoriului, precum și în zonele de deal și de munte, iar local și în regiunile estice și sudice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp.
ANM a emis și o informare meteo valabilă de duminică dimineața până marți dimineața arătând că în cea mai mare parte a țării, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 35…36 de grade.
Intră acum și în grupul de