E.ON Gaz da asigurari ca in sezonul rece nu vom duce lipsa de gaze naturale


Intră acum și în grupul de

Potrivit Departamentului Relaţii Publice şi Comunicare E.ON Gaz România SA, în sezonul rece, din cauza temperaturilor scăzute, consumul de gaze naturale creşte foarte mult, această cerere de gaze naturale fiind mai mare decât volumele disponibile din producţia curentă internă sau externă de gaze.

În aceste condiţii, compania a procurat în avans atât din surse interne, cât şi din surse de import cantitatea necesară de gaze naturale şi, a înmagazinat-o în depozitele subterane.

„Aceste cantităţi vor fi extrase din depozite pentru a acoperi vârful de consum în perioada de iarnă, asigurarea securităţii şi continuităţii furnizării gazelor naturale pentru consumatorii săi, de-a lungul întregului an, fiind o prioritate pentru E. ON Gaz România”, precizează Departamentul Relaţii Publice şi Comunicare E.ON Gaz România.

Volumul gazelor naturale înmagazinate de E.ON Gaz România în acest an este de aproximativ 625 milioane de metri cubi, valoarea investiţiei ridicându-se la circa 460 milioane de lei.

„Aceasta reprezintă o investiţie imensă a companiei noastre pentru a răspunde cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor săi privind asigurarea cantităţilor necesare de gaze naturale pentru încălzirea locuinţelor în sezonul rece”, mai menţionează Departamentul Relaţii Publice şi Comunicare E.ON Gaz România.


Intră acum și în grupul de