Materiale electorale distruse, pe raza judetului


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni cercetează trei cazuri de distrugere a materialelor electorale de pe raza judeţului. Centrul de Comunicare Judeţean Suceava precizează că în perioada 30 – 31 octombrie 2009 au fost semnalate pe raza judeţului trei incidente electorale, referitoare la deteriorarea prin tăiere sau desprinderea sforilor de susţinere ale unor materiale electorale -bannere, afişe, pe raza comunelor Pătrăuţi, Dărmăneşti (satele Dărmăneşti şi Măriţei) şi Dolheşti (sat Dolheştii Mari).

În cazurile de deteriorare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

„Centrul de Comunicare Judeţean Suceava accentuează recomandarea adresată cetăţenilor de a conştientiza riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale, precum şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în cauză. De asemenea, autorităţile de aplicare a legii atenţionează cetăţenii că orice faptă care încalcă prevederile legislaţiei electorale trebuie sesizată la numărul unic de urgenţă 112”, precizează potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspector Gabriel Panţîru.


Intră acum și în grupul de