Avertizări cod galben de furtună în județul Suceava de vineri după amiaza până duminică seara


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, mai multe avertizări de instabilitate atmosferică accentuată în care este inclus și județul Suceava.

Astfel, de vineri de la ora 14:00 până la ora 21:00 este sub avertizare cod galben zona de munte a județului Suceava.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 35…45 l/mp.

O altă avertizare cod galben, care vizează întreg județul Suceava va fi valabilă de sâmbătă 18 iulie, ora 09:00  până duminică, 19 iulie, ora 22:00

În intervalul menționat, în vestul, sud-vestul și centrul țării, precum și în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie și, izolat, grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 15…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.


Intră acum și în grupul de