Intră acum și în grupul de
Pe raza municipiului Suceava a fost demarată o campanie de informare prin care organele de ordine doresc conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa martorului şi a informaţiilor pe care acesta le poate oferi în cel mai scurt timp cu privire la incidentul la care a fost prezent. Campania se va derula până la finele lunii ianuarie a anului viitor. Pe lângă cei aproximativ 9.000 de fluturaşi ce vor fi împărţiţi trecătorilor, poliţiştii doresc să realizeze şi un moment concret, pentru a putea contabiliza mai bine rezultatele campaniei.
Astfel, la finele acţiuni, se va realiza o simulare a unei tâlhării pe străzile municipiului în plină zi. Poliţitii încearcă astfel să observe cât de mult se implică trecătorii în situaţii de acest gen sau cel puţin cât de cooperativi sunt atunci când li se solicită sprijinul din partea poliţiştilor. Pentru a nu se afla secretul „misiunii” conducerea IPJ Suceava nu a vrut să divulge nici locul şi nici data când va avea loc simularea.
Până atunci, toţi locuitorii trebuie să ştie că dacă sunt martorii unei infracţiuni cel mai bine este să sune de urgenţă la 112 pentru că deocamdată nu este vorba de nici o simulare.
Intră acum și în grupul de