Cod portocaliu de ploi abundente în zona de munte a județului Suceava și cod galben în restul județului până luni seara. ANM a emis și o informare meteo de instabilitate atmosferică până miercuri dimineața


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, avertizări meteo de ploi abundente și o informare meteo e instabilitate atmosferică accentuată care vizează și județul Suceava.

Astfel,  potrivit meteorologilor, în cursul zilei de luni, pentru zona de munte a județului Suceava este valabilă între orele 12:00-21:00 o avertizare meteo cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.

Astfel, în vestul și sudul Moldovei, nordul Dobrogei, nordul și nord-estul Munteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Tot luni, între orele 10:00 – ora 21:00 pentru restul județului Suceava este valabilă o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

ANM arată că în intervalul menționat, în Maramureș și local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

Meteorologii au emis și o informare meteo valabilă de marți 21 iulie, ora 12:00 până miercuri 22 iulie, ora 10:00 de instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, în regiunile nordice, centrale și în zona de munte instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp.


Intră acum și în grupul de