Intră acum și în grupul de
În afara localităţii Pătrăuţi, pe DN 2, duminică, în jurul orelor 05.30 s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane de sex masculin, a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în prezent. Potrivit IPJ Suceava, bărbatul are vârstă de 55-60 ani, înălţime 1,70 m ,constituţie atletică, păr blond, parţial cărunt, ochi albaştri iar pe corp prezentă mai multe tatuaje cu numele MIHAI şi VALY, iar pe umărul stâng şi umărul drept tatuaje cu motiv tribal.
Acesta purta pantofi de culoare neagră, pantaloni de pânză negri, pulovăr albastru şi geacă neagră.
În buzunare s-au găsit o legătură de chei, husa unui telefon mobil şi suma de 36 lei iar în cap avea o căciulă din blană de miel de culoare gri.
Cadavrul se afla la Morga Spitalului Judeţean Suceava.
Reamintim că, din neatenţia un şofer nu a observat la timp, duminică în zori de zi, un pieton şi l-a lovit mortal. Şoferul, P. Neculai, în vârstă de 41 ani, din municipiul Suceava, posesor al permisului de conducere pentru categoria „B” din anul 1999, în timp ce conducea o autoutilitară, datorită neatenţiei nu a observat prezenţa pe sensul său a unui pieton, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers pe partea carosabilă şi l-a accidentat mortal.
Conducătorul auto purta centură de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de