Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, joi, că în urma discuțiilor avute cu reprezentanții marilor furnizori de internet s-a convenit ca pentru începerea noului an școlar unitățile școlare din municipiu să realizeze dotarea fiecărei clase cu internet prin cablu și cu materialele necesare efectuării de transmisii online.
Lungu a spus că fiecare școală va transmite necesarul de materiale pentru realizarea acestor dotări și lucrări urmând ca pentru alocarea fondurilor Consiliul Local Suceava să se întrunească într-o ședință de îndată.
Primarul a explicat că în primă fază s-a stabilit ca să se realizeze dotările necesare pentru ca profesorii să poată transmite cursurile on line, urmând ca, în funcție și de tabletele care vor fi achiziționate de Ministerul Educației, să se stabilească și modul cum vor fi sprijiniți elevii să beneficieze de cursurile online.
El a arătat că până în 14 septembrie trebuie finalizate toate aceste dotări astfel încât școlile să fie pregătite pentru noul an școlar, fie că acesta va debuta în sistem hibrid, cu o parte dintre elevi în clase, fie că va fi în întregime online, în funcție de evoluția epidemiei cu noul coronavirus.
Primarul a spus că au fost luate în discuții diverse variante și că s-a ajuns la concluzia că cea mai sigură este cea prin care fiecare clasă va avea legătură prin cablu la internet.
Ion Lungu a menționat că achizițiile vor fi realizate de fiecare școală în parte.
Intră acum și în grupul de