Intră acum și în grupul de
Operatorul regional de apă ACET SA Suceava va organiza la mijlocul lunii decembrie licitaţia pentru desemnarea consultantului ce urmează să întocmească documentaţia pentru proiectul de reabilitare, modernizare şi extindere a reţelelor de apă din 34 de localităţi din judeţ, a anunţat miercuri, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Apă şi Canalizare (AJAC) Suceava, Daniel Cadariu, care a arătat că valoarea acestui proiect, care va fi finanţat prin POS Mediu, se ridică la 120 milioane euro.
Cadariu, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a declarat, că miercuri s-au întrunit reprezentanţi din 31 de localităţi din judeţ care au luat act de solicitarea municipiului Rădăuţi, oraşului Broşteni şi comunei Mănăstirea Humorului de a face parte din AJAC Suceava şi de a fi incluse în proiectul judeţean, urmând ca primirea acestora în asociaţie să fie decisă după adoptarea hotărârilor de consilii locale şi a CJ Suceava.
Totodată, CJ Suceava a transmis spre studiu membrilor AJAC Contractul de Delegare a operării sistemelor de apă – canal ce urmează să fie încheiat între Asociaţie şi operatorul regional ACET SA, după ce acesta a fost negociat în prealabil de către operator, Consiliul Judeţean şi Ministerul Mediului.
După extinderea Asociaţiei şi înregistrarea acestui fapt la Judecătoria Suceava, Consiliile Locale ale localităţilor membre în AJAC urmează să adopte hotărâri prin care vor aproba forma finală a Contractului de Delegare, adoptarea acestui contract fiind ultima etapă a componentei instituţionale a proiectului de apă şi canalizare pentru localităţile judeţului, administrat de Consiliul Judeţean şi finanţat prin POS Mediu- Axa1. „Operatorul regional ACET SA va prelua, în localităţile membre ale AJAC, operarea sistemelor existente sau care vor fi realizate, urmând ca preţul practicat pentru cele două servicii, alimentare cu apă respectiv colectare ape uzate, să fie unic la nivel de judeţ”, a spus Cadariu.
Intră acum și în grupul de