Intră acum și în grupul de
Cursa Suceava-Dortmund a fost inagurată, luni, pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava fiind cea de a treia cursă internațională inaugurată într-o lună pe aeroportul sucevean
„Începând de astăzi, 3 august, avem o nouă cursă aeriană de pe Aeroportul Internațional ,,Ștefan cel Mare” Suceava, legătura cu Dortmund. Cursa este operată de Wizz Air, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, lunea și vinerea, aterizare la ora 16:10 și decolare la 16:40.Este cea de a treia cursă internațională inaugurată într-o lună pe aeroportul sucevean, după Viena și Larnaca. Continuăm, astfel, să conectăm Suceava și Bucovina cu Europa”, a spus președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
El și-a exprimat convingerea că deschiderea acestui zbor va însemna un pas important în atragerea investițiilor în zonă și în dezvoltarea turismului.
Dortmund, situat în Landul Renania de Nord-Westfalia, este cel mai mare oraș al Regiunii Ruhr, fiind un important centru administrativ, comercial și educațional și este clasificat ca Node City, aflat la mai puțin de 300 km distanță de Bruxelles, Amsterdam și Luxembourg având accesibilitate spre toate tipurile de transport și infrastructură, astfel că pasagerii din aria de captare a Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava vor avea o nouă posibilitate de călătorie, atât din punct de vedere turistic, cât și pentru business.
„Demersurile noastre dau rezultate și sperăm să putem anunța și alte curse. Aici aș mai putea menționa că Aeroportul sucevean va prelua zborurile companiei Blue Air de pe aeroportul din Bacău programate în perioada august-septembrie. Este vorba despre 6 curse, respectiv Bruxelles, Dublin, Torino, Roma, Milano, Londra și reiterez speranța că odată cu această colaborare Compania Blue Air va decide să introducă și curse aeriene permanente de pe Aeroportul ,,Ștefan cel Mare””, a adăugat Flutur.
El consideră că inaugurarea a trei noi curse aeriene internaționale, la datele care au fost programate dinainte de pandemie, este un indiciu important că județul Suceava este perceput ca un județ sigur și este convins că vor veni în scurt timp tot mai mulți investitori, iar Bucovina va continua să devină o destinație turistică din ce în ce mai atractivă.
„Realitatea de zi cu zi arată tuturor că se întâmplă lucruri în județ.Din 2016, când am lansat și Luna Diasporei, am reușit să creștem de 10 ori numărul de pasageri și nu ne oprim aici. Continuăm să ne implicăm în deschiderea de noi curse și să dezvoltăm Aeroportul pentru a pune și mai mult în valoare acest atu pentru dezvoltarea județului”, a conchis Flutur.
Intră acum și în grupul de