Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferința săptămânală de presă, că firma care a câștigat licitația pentru livrarea de autobuze electrice organizată de Primărie au anunțat că vor respecta termenul din contract de 25 septembrie.
„Vin autobuzele electrice!”, a spus Ion Lungu.
El a menționat că a discutat cu firma care a câștigat licitația și i-au fost date asigurări că cele 25 de autobuze electrice vor ajunge în autobaza din Suceava până în 25 septembrie.
Lungu a arătat că a fost, marți, la Ministerul Dezvoltării Regionale și la Ministerul Finanțelor Publice pentru asigurarea montajului financiar menționând că municipalitatea va trebui să achite circa 7 milioane de euro TVA pentru aceste autobuze, care va fi recuperat.
Astfel, la Ministerul Dezvoltării Regionale a fost confirmat faptul că licitația a fost făcută corect și că i-a rugat să aibă pregătită suma de bani pentru plata autobuzelor la care se adaugă și confinanțarea municipiului.
El a spus că va fi aprobată, în luna august, o hotărâre a Consiliului Local Suceava astfel încât până la mijlocul lunii septembrie să fie finalizat montajul financiar pentru achiziția autobuzelor electrice.
Intră acum și în grupul de