Informare meteo de caniculă de joi până sâmbătă


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi dimineața, o informare meteo de caniculă valabilă joi, vineri și sâmbătă.

Potrivit ANM, în regiunile sudice și estice vremea va fi caniculară și se vor înregistra temperaturi maxime de 34…37 de grade, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală, în general, de 40…50 km/h.

Îndeosebi vineri și sâmbătă, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei și local în Moldova și Oltenia.

Meteorologii notează că indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități și în Câmpia de Vest, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă.


Intră acum și în grupul de