Oficial: Numărul sucevenilor vindecați de Covid-19 se apropie de 3.900. În spitalele din județ sunt internați 211 pacienți cu Covid-19, iar 605 suceveni sunt în carantină sau izolare


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, joi, că potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, în județ sunt 3.887 de persoane declarate vindecate de Covid-19.

Totodată, în ultimele 24 de ore au fost internate 11 persoane diagnosticate cu Covid – 19, iar în același interval de timp fiind externate 19 persoane declarate vindecate.

De menționat este că din totalul celor 524 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 136 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 99 pacienți sunt în zona tampon și 289 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 136 pacienți diagnosticați Covid- 19, 87 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 37 forme ușoare, iar 12 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care cinci sunt ventilați mecanic.

În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 75 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 7 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. 

Numărul total de persoane din județul Suceava testate până în prezent este de 34.947, în ultimele 24 de ore fiind testate 572 de persoane, iar potrivit GCS au fost confirmate cu infecție cu noul coronavirus 23 de persoane.

Joi se aflau în carantină în județul Suceava 498 de persoane și alte 107 în izolare la domiciliu.


Intră acum și în grupul de