Intră acum și în grupul de
O femeia din Udeşti a rămas şi fără maşină şi fără ţigările de contrabandă, în valoare de peste 200 milioane de lei vechi care se găseau în autoturism. Potrivit IPJ Suceava, marţi, în jurul orelor 06.00, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni în timp ce executa activităţi de patrulare, control şi supraveghere a traficului rutier pe strada Sucevei din localitate, a oprit autoturismul condus de R. Elena, de 39 ani, din comuna Udeşti.
În urma controlului, în autoturism a fost găsită cantitatea de 4.630 pachete ţigări diferite mărci, de provenienţă ucraineană, englezească şi din Republica Moldova, în valoare de circa 23.150 lei, pentru care conducătoarea auto nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Autoturismul aparţinând femeii a fost ridicat în vederea indisponibilizării la Poliţia municipiului Fălticeni. Şoferiţei i s-a întocmit dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la contrabandă, ce urmează a fi soluţionat procedural.
Au fost sesizaţi poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Suceava pentru continuarea cercetărilor.
Intră acum și în grupul de