Intră acum și în grupul de
Angajaţilor din cadrul Primăriei Suceava le-a mai venit sufletul la loc după sperietura pe care au tras-o săptămâna trecută, când au aflat că viceprimarul municipiului, Lucian Harşovschi, a fost diagnosticat cu noul virus gripal de tip AH1N1.
Pe parcursul zilei de miercuri edilul-şef al Sucevei, Ion Lungu, a declarat într-o conferinţă de presă că în cadrul Primăriei „în afară de cazul viceprimarului nu a mai fost semnalat nici un alt angajat care să prezinte simptomele gripei noi, iar lucrurile au intrat în normal”.
De altfel, la finele săptămânii trecute sediul administraţiei municipale a fost supus unei ample acţiuni de dezinfecţie. În plus, şi viceprimarul a trecut cu bine peste îmbolnăvire. „De astăzi domnul Harşovschi şi-a reluat activitatea şi chiar eu am stat de vorbă cu el. S-a făcut bine, sănătos, mai ales că a avut şi o formă uşoară a acestui tip de gripă”, a conchis Lungu.
Pe de altă parte, o adresă din partea Ministerului Sănătăţii pe care Primăria a înaintat-o tuturor unităţilor de învăţământ solicită ca până la încetarea pandemiei să se sisteze activităţile extraşcolare şi mai ales cele ce vizează schimburile de experienţă între elevi din diferite ţări.
Intră acum și în grupul de