Intră acum și în grupul de
Organizaţia judeţeană Suceava a PSD a reclamat că la primele ore ale dimineții de duminică s-ar fi înregistrat primul caz de ”turism electoral”, în localitatea Spătărești din județul Suceava, când o mașină cu un număr mare de locuri pleca spre localitatea Vadu Moldovei pentru a îmbarca cetățeni pe care să-i ducă în localitatea Râșca.
Președintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat duminică dimineață, că s-a înregistrat prima tentativă de ”turism electoral”, explicând că la Spătărești a fost depistat un microbuz, care, potrivit declarațiilor șoferului, urma să preia persoane din Vadu Moldovei și să le ducă în localitatea Râșca pentru a vota, și apoi în alte localități.
”La Spătărești organele de poliție împreună cu cei de la ARR au depistat, pe baza declarațiilor date de șofer, un mijloc de transport care pleca spre Vadu Moldovei ca să ia cetățeni de acolo și să-i ducă în alte localități pentru a vota”, a spus președintele PSD Suceava.
El a arătat că șoferul a spus că a fost trimis de administratorul firmei la care lucrează unde trebuia să ia legatura cu președintele local al PD-L și să preia locuitori pe care să-i ducă la Râșca și apoi în alte localități ca să voteze.
Gavril Mîrza a mai spus că se constată la intrarea în județul Suceava un aflux de mașini mici cu numere de înmatriculare de Iași și Neamț care susțin că se duc în Bazarul din Suceava.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Gabriel Panțîru, a declarat că nu are nici o informație despre microbuzul la care face referire președintele Gavril Mîrza. El a mai spus că se organizează filtre pe principalele artere ale județului și sunt verificate mijloacele de transport.
Intră acum și în grupul de