Intră acum și în grupul de
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Alexandru Calancea, a declarat pentru NewsBucovina că activitatea Laboratorului de BK şi biologie moleculară, unde sunt procesate testele pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2, va fi organizată, într-o săptămână – maximum zece zile, în două ture, astfel încât să nu mai fie nevoie ca o parte din teste să fie trimise şi analizate în laboratoare din Iaşi.
Medicul Alexandru Calancea a spus că Laboratorul de biologie moleculară şi BK are în dotare trei aparate de testare RT PCR şi încă un aparat PCR rapid care deserveşte urgenţele medico-chirurgicale.
El a mai spus că ultimul aparat PCR din dotarea acestui laborator este cumpărat de Consiliul Judeţean Suceava, iar celelalte trei sunt donate de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, filiala Suceava a Crucii Roşii şi de către Primăria Suceava.
Managerul SJU Suceava a precizat că în acest laborator de biologie moleculară şi BK, coordonat de medicul Roxana Filip, mai lucrează încă doi medici, angajaţi cu contract de prestări servicii.
El a menţionat că se încearcă se organizeze activitatea laboratorului în cel puţin două ture, pentru a nu mai fi nevoie să mai fie trimise spre analiză o parte dintre aceste teste la laboratoare din Iaşi.
“Doar în cazuri excepţionale vom mai trimite teste la Iaşi. Încercăm să organizăm aici două ture. Avem medicii, avem aparatele RT-PCR, mai avem nevoie de câteva zile pentru instruirea personalului, dar sperăm ca în şapte – zece zile să putem funcţiona în două ture”, a spus Calancea.
(LB)
Intră acum și în grupul de