Numărul sucevenilor vindecați de Covid-19 a trecut 4200. În spitalele din Suceava și Rădăuți sunt 214 de pacienți cu Covid-19, din care 15 cu forme grave ale bolii


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a informat că duminică dimineața, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava în județ se înregistrează un număr de 4.204 de persoane declarate vindecate de Covid 19.

Sursa citată arată că în ultimele 24 de ore au fost internate 12 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 19 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 543 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 139 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 108 pacienți sunt în zona tampon și 296 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 139 pacienți diagnosticați Covid- 19, 95 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 29 forme ușoare, iar 15 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care cinci sunt ventilați mecanic.

În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 75 de pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. 


Intră acum și în grupul de