Cod galben și portocaliu de ploi torențiale în județul Suceava. Vremea instabilă se va menține până marți seara


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni avertizări cod galben și cod portocaliu de vreme severă pentru județul Suceava.

Potrivit ANM, codul portocaliu e valabil, în partea de munte a județului, în cursul zilei de 24 august, între orele 12:00 și 23:00.

Concret, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30-40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-70 l/mp.

De asemenea, în intervalul 24 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00 va fi valabilă în tot județul avertizarea meteo cod galben.

Astfel, în intervalul menționat, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.


Intră acum și în grupul de