Intră acum și în grupul de
Programul de reabilitare a sistemului de termoficare a ajuns la jumătate în municipiul reşedinţă de judeţ, până în prezent fiind efectuate investiţii de 11 milioane de euro, a declarat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu. „Suntem la mijlocul programului de reabilitare a sistemului de termoficare”, a spus Lungu, precizând că valoarea totală a investiţiilor este estimată la 20 de milioane de euro.
Edilul-şef sucevean a arătat că în 2009 valoarea investiţiilor se ridică la şase milioane de euro, iar Guvernul a alocat în acest an peste un milion de euro, din care aproximativ jumătate reprezintă subvenţia, iar restul fonduri pentru reabilitare termică.
Lungu a mai spus că municipalitatea continuă programul de reabilitare a punctelor termice şi reţelelor de termoficare, astfel încât în 2011 aceste lucrări să fie finalizate.
Intră acum și în grupul de